P.S. Equilibrum

Am tot incercat sa gasesc un punct in care sa imi gasesc echilibrul. Am stat intr-un picior pe o piatra astazi sa imi dau seama unde ar trebui sa cad daca ar fi sa cad. Pe botul masinii din fata, pe bordura din dreapta sau chiar pe trotuar... Nu am cazut nicaieri.
Sunt putin distrat. As putea spune pierdut...
Si daca intr-o zi m-as trezi din vis si as da piept cu realitatea, ce? Ce ar fi?
Nu am nevoie de realitatea nimanui. Vreau sa stau intr-un picior pe pietroi si sa privesc lumea trecand pe langa mine si mirandu-se. O sa vina mama si o sa spuna ca sunt cretin, o sa vina si tata si o sa-i spuna mamei ca are dreptate cand spune ca sunt cretin...O sa vina si iubita mea si o sa ma sarute pe fuga dezechilibrandu-ma putin si apoi o sa plece fluturand fusta pana la scoala. O sa treaca prietenii mei si o sa ma intrebe:
- Ce faci coaie? Ai innebunit? Hai sa bem o bere si da-te jos?
- Nu! am sa le raspund. Eu imi caut echilibrul. mergeti voi si eu va prind din urma.
Si uite asa am sa raman suspendat pana am sa realizez ca de fapt eram un om echilibrat. Nu cazusem o zi intreaga de pe pietroi. Ei si?
Postarea asta nu are nicio logica nu? Nu are pentru tine, cel care citesti fara sa fi stat o zi intreaga pe un bolovan in mijlocul lumii, undeva pe soseaua Kiselef, fata in fata cu Muzeul Taranului Roman.
Provoc un experiment. Daca facem asta 10 insi, intr-o zi, in acelasi interval de timp, lumea o sa creada ca suntem echilibrati sau nu?
- Ce mortii lor fac si nebunii astia?
nebun = dezechilibrat.
Dar... daca asta inseamna pentru mine altceva? Da, sunt nebun pentru ei, cretin pentru ai mei...ignorat de iubita si ... tratat cu ironie de prieteni. Dar echilibrat.

Multumesc pentru citire...cititorule.


Fragment din volumul "Cel care se intoarce"