" Nu ai inteles niciodata de ce ti-am adus o esarfa...Nu ai sa intelegi nici de ce te-ai indragostit de o esarfa gri...Cand nu am sa mai fiu are sa ramana din mine doar o esarfa griSi un parfum...
Un parfum care va pieri odata pentru totdeauna intr-o zi
Ai sa il cauti si nu ai sa il mai gasesti
Cum nu ai sa mai gasesti niciodata caldura bratelor mele...
Tremuratul necontrolat al carnii mele cand te strangeam in brate.
Intr-o zi ai sa strangi la san o esarfa...
Ai sa ii spui ca o iubesti plangand.
Poate ai sa ii spui ce mie nu mi-ai spus niciodata
Poate ai sa ii spui ei tot ce mi-as fi dorit sa aud.
O esarfa nu are regrete. Nu stie ce e uitarea.
Nu stie ce inseamna sa pierzi sau sa castigi
Sa urasti sau sa pleci.
Ea sta in vant si iti arata cum a fost iubirea noastra.
Nu zboara nicaieri dar pluteste asa frumos deasupra tuturor daca nu o lasi sa cada...."
"Statea acum sa ploua dar nu as fi plecat dintre coapsele ei nici daca ar fi venit o furtuna. Uneam cu varful limbii saruturi pe gatul ei si aerul dintre noi mirosea a iarba strivita. Ii sopteam la ureche ca totul e bine, ca o iubesc cum nu isi putea imagina. Evada din stransoarea buzelor mele din cand in cand pentru a respira in pieptul meu unde infunda gemete in piele. Si ii simteam in dreptul inimii buza de jos strivita de carne, dezgolind dintsorii care mai devreme imi muscasera obraji. I-am presat in podul palmei firele de iarba smulse si am simtit amandoi racoarea lor minunata. Ea ma cuprinse si mai tare intre picioare iar eu am uitat ca trupul meu mai e acolo.... Nu mai vroiam sa simt nimic in afara de simfonia carnii ei calde si picaturile reci de ploaie... din ce in ce mai reci si mai mari incepusera sa cada peste noi. Imi sopti innecat ca ma iubeste. Nu mai aveam puterea sa mai zic nimic. O iubeam. Da! O iubeam cu tot cu muntii aceia minunati in care imi regasisem numele. Cu tot cu iarba proaspata de primavara. Cu tot cu ploaia care ne alerga spre casa pe jumatate dezbracati... Ea cu sanii spargand picaturi mari de ploaie in dansul lor si tricoul ud in mana dreapta, eu cu pieptul mangaiat de siroaie si de sfarcurile-i invinetite cand ma opream sa o mai strang odata in brate si sa o invart sperand sa mai cadem odata. Radeam ca niste prosti sarutandu-ne de fiecare data cand ne era pofta... cu parul ud, cu hainele care mai ramasesera pe noi si fire de iarba inca lipite de pielea fina de pe umerii ei dezgoliti... Fara sa ne gandim o secunda, in acea ultima zi a tineretii nesabuite, sub ultima ploaie in care am dansat si am ras, in trupul fraged al fetei pe care o iubeam incepuse sa creasca primul meu copil. /../ "
Fragment din volumul "Cel care se intoarce"
.jpg)
