Prima intalnire a lui Eduard cu Rebeca

Impresionat de evolutia Rebecai nu am mai fost capabil sa mai port o discutie coerenta cu cineva dupa ce totul se termina. Sorin se scuza ca trebuie sa ramana sa discute cu prietenu lui francezul, si imi dadu misiunea de a o conduce acasa pe Rebe. Nici nu stiu cand a trecut timpul si fata a aparut. Eram in fata masinii si o asteptam. A coborat scarile fericita si salutandu-si cateva colege care chicoteau la vederea mea. Ma privi cum ramasesem din nou inmarmurit si ma intreba degajata :
- Unde mergem ?
- Unde mergem ? intrebai eu in timp ce ma desteptam. Sorin a zis sa te duc acasa….
- Sorin. ! Sorin crede ca eu m-am ticnit ! Cum sa merg acasa daca eu nu am mancat nimic azi ? Mergem sa luam o shaorma !
- Pardon ? O ce ? izbucnii eu in ras.
- Da ! Si mergem sa o mancam in Cismigiu ca imi place sa ma plimb cand ninge afara. Tie nu ? se incrunta la mine si isi deschise singura usa pentru ca eu ramasesm inca o data pironit de nonsalanta cu care vorbea despre lucruri care nu ne mai erau comune. Nu cred ca mai mancasem o shaorma de pe vremea cand locuiam in acea camera infecta din Gara de nord. Sa fi trecut 10 ani de atunci.
Fata asta ma surprindea in continuare. Era de neinchipuit pentru mine sa ma plimb prin Cismigiu mancand fast-food-uri imbracat in Armani. De fapt, putea fi chiar periculos cu atatia ciudati ai strazii. Ea parea ca nu are nicio grija. Purtand ghete baietesti, blugi, o jacheta in carouri si una din acele caciuli frantuzesti tricotate care se asorta cu fularul aruncat in jurul gatului avea o tinuta perfecta pentru o plimbare prin zapada. Nu am putut decat sa ma supun si sa imi distrug pantofii prin parc. Ba chiar s-a amuzat copios cand paltonul meu a fost improscat cu Ketchup de la prima muscatura. Alerga in fata mea, imi scutura in cap zapada de pe crengi si imi povestea cu ce isi ocupa timpul. Am renuntat la shaorma care imi umpluse gura de usuroi si maioneza si am inceput impreuna sa depanam amintiri din copilarie. Fata asta mai mica decat mine, desi avea douazeci de ani se comporta ca la cincisprezece si imi vorbea despre nimicuri care in alta situatie nu m-ar fi amuzat deloc. Surprinzator chiar intrasem in rol si incepui sa o bulgaresc bine uitand de costum, de masina, de soferul care probabil fumase un pachet de tigari in timp ce ma astepta in masina chiar la intrarea dinspre Universitate. Cismigiul era acoperit de zapada. De cand nu ma mai plimbasem prin parc uitasem ca si acesta este un loc de relaxare, poate chiar mai distractiv decat cafenelele de pe Dorobanti. Sorin ne cauta insa nu spuse nimic atunci cand afla ca cel care trebuia sa ii conduca sora acasa e in parc si se bate cu zapada ca un pusti de liceu. Ma asteptam sa comenteze dar pentru cateva momente am crezut ca sunt victima unui complot naiv.
Plimbarea fu curmata de frigul care ne patrunsese in oase, mai ales mie. Ma simteam atat de bine in preajma ei incat nu ma mai saturam sa o privesc. Era atat de dulce. Ajunsesem sa ne plimbam de brat pe alee. Eram incojurati de copaci albi si ici colo cate o steluta sau un felinar care ne lumina calea altfel nu ma fi stiut pe unde sa apucam din cauza omatului gros care acoperea totul. Fara sa bag de seama am alunecat si am cazut cat eram de lung. Incercand sa ma apuc de ceva in cadere am prins-o pe ea si se prabusi deasupra mea cu un tipat ascutit. Am inceput sa radem de cat de aerian fusesem incat sa nu vad gheata dar fara sa bag de seama m-am trezit cu un pumn de zapada in plina figura, apoi cu altul pana cand ma dezmeticii si m-am rostogolit astfel incat sa o pot imobiliza. Eram eu acum deasupra ei, tintuindu-i mainile de incheieturi. Radea si se zbatea zadarnic implorandu-ma sa ma opresc si sa nu ii fac la fel ca promite ca nu mai face. Cu mintea plecata si sufletul luminat de acea seara mirifica am coborat usor spre buzele ei in timp ce scancetele de copila rasfatata se stingeau odata cu zvacnirile muschilor ei neputinciosi. Un sarut naiv imi incalzi trupul. Buzele ei reci isi recapatara caldura si roseata odata cu al doilea sarut. Nu parea deloc suprinsa si nici nu se impotrivi lasandu-ma sa ii eliberez mainile usor usor in timp ce cu ochii deschisi o sarutam. Cand pentru cateva secunde ma departai de ea ca sa ii studiez mai bine reactiile ma prinse de fular si ma trase spre buzele ei din nou. Acest ultim contact fu curmat brusc de inca un bulgare de zapada care ma orbi. Profita de lipsa mea de concentrare si se strecura de sub mine tasnind in picioare ca un iepure, fericita ca mi-a venit de hac inca o data.
- Eduard ! Daca stiam ca saruti atat de bine nu te mai lasam din ochi niciodata. Imi spuse in timp ce ma ajuta sa ma ridic, infrant si inca surprins de propriul meu gest. Totusi, sper ca ai realizat ca shaorma mea nu a avut usturoi.

Aceasta din urma replica veni ca un fulger. Am rosit din cap pana in varful degetelor de la picioare. Cata lipsa de tact din partea mea !


Fragment din volumul "Cel care se intoarce"