Era o noapte crudă, simţeam întunericul dureros, rece ca o încleştare. Întregul meu corp se lupta cu o serie de trăiri duse până la extrem, hrănite cu fantezii fragede ale primei nopţi de vară petrecute împreună cu ea. Niciodată în viaţa mea nu mai simţisem astfel, niciodată trupul şi spiritul meu nu mai fuseseră supuse unor astfel de senzatii. Eram cu ea şi mă simţeam ca şi cum nimic în jur nu ar mai fi contat, ca şi cum eram doar doi într-un spatiu ale carui limite nu le puteam stapani cu privirea.
Am decis să mă culc şi eu după ce Ioana adormise pe umarul meu dar nu reuşeam decât să rememorez cu ochii închişi fiecare atingere, fiecare sărut. Am privit-o apoi o oră intreagă şi m-am întrebat dacă undeva în lume aş putea admira ceva mai frumos decât iubita mea dormind in braţele mele, cu chipul zâmbitor, relaxat de fericirea pe care nu puteam sa o inteleg. Mă simţeam nevoit s-o veghez şi să-i fiu alături aşa cum eram acum. Zâmbeam din când în când aducându-mi aminte de tot ce trăisem alături de ea, toate micile noastre războaie ce se terminau cu îmbrăţişări calde şi păreri de rău. Aproape fără să îmi dau seama în ce moment, ploaia începu şi centrul meu de interes s-a mutat afară. Picături de apa se loveau de geamul pe care priveam dezvăluind o viziune apocaliptică. Fulgerele care brăzdau cerul îi luminau faţa şi în acea secundă cât dura fenomenul părea o icoană ştersă de vreme, un chip fantomatic. Se odihnea atât de frumos că nici de s-ar fi apropiat atunci sfârşitul lumii nu aş fi îndrăznit s-o deranjez. Mă ţinea de mâna transpirată şi eu nu îndrăzneam să părăsesc strânsoarea. Manuta ei parea atat de frageda incat inocenta pe care o regaseam in conturul degetelor scurte si subtiri ma umplea de fercire. O palmuta, rotunda, cu unghiute scurte si roz imi cuprindea mana barbateasca iar eu mă supuneam dorinţelor ei cele mai banale. Dacă surâdea în somn şi eu o imitam şi privind-o aşa preluam orice mişcare a feţei ei iar acea impresie pe care o aveam tot timpul, că eu am mai făcut asta odată în viaţă, pusese stăpânire peste acele momente. Nu mă mai puteam stăpâni să n-o sărut şi s-o strâng în braţe cum nu credeam c-am mai făcut-o vreodată. Zâmbea în somn şi odată cu ea simţeam visele ei răscolindu-mi mintea. Pasiunea îmi spărgea venele şi o lacrimă urmată de altele a curs pe obrazul meu. Aveam aceeaşi trăire ca atunci când şti că nu mai ai nici o scăpare, că viaţa nu-ţi va mai dărui niciodată asemenea momente. Am surprins-o când mă privea cum agitat oftam ştergând-mi lacrimile. A zâmbit şi am înţeles că nu dormise şi că mă urmărise şi că simţise toate frământările care urlau din străfundurile sufletului meu ca nişte balauri. Era vizibilă neliniştea care ma poseda şi până şi respiraţia mea sacadată şi presărată cu suspine trăda o durere ciudată care nu avea un motiv decât în subconştientul meu. O vedeam dincolo de prapastia ale carei margini capatau contur intre noi şi nu puteam ajunge la ea deşi ne despărţea doar o atingere Mi-a strâns mâna puternic şi m-a privit în ochi şi pentru o clipă am crezut că vrea să mă sărute şi să înceapă să plângă alături de mine.
Intotdeauna am fost conştient că acele minute au fost pentru relatia noastră punctul culminant. Acel moment din viaţa unui om de a cărui abordare depind şi trecutul şi viitorul Am regretat o viaţă că nu am făcut ce trebuia cu mine atunci când am avut ocazia. Trebuia să urlu cât pot eu de tare şi lumea întreagă să ştie că m-am săturat să nu fiu ceea ce sunt. Ea îmi arătase că Eduard Niculescu are puterea să fie Edi numai în faţa Ioanei. Am petrecut noaptea împreună şi abia a doua zi dimineaţă am realizat amândoi cât de puternic era sentimentul acela ciudat care ne stâpânise minţile şi sufletele până atunci.
Toată ziua a fost veselă şi fără să stea pe gânduri încă de dimineaţă s-a apucat să deretice prin casă. Mi-a servit micul dejun pe care l-am luat împreună, ea pe jumătate îmbrăcată în cămaşa mea iar eu privind-o fără să spun o vorbă cu un zâmbet pofticios. Abia apoi, după ce a terminat de strâns masa m-a întrebat încercând să imite zâmbetul meu copilăros.
- Ce e?
Am mai privit-o zece secunde în ochi aşteptând ca expresia aceea de aşteptare de pe chipul ei să dispară şi i-am spus încercând să fiu foarte serios deşi schiţa zâmbetului ce avea să urmeze stăruia pe obrajii mei:
-Ai idee ce frumoasă eşti! Apoi am luat o poziţie cuceritoare şi am aşteptat să văd ce are de gând să facă.
M-a luat în braţe şi m-a sărutat ridicându-se pe vârfuri râzând încântată iar eu am profitat de ocazie pentru a o sălta în braţe şi a o duce din nou în dormitorul nostru mic şi călduros.
Am decis să mă culc şi eu după ce Ioana adormise pe umarul meu dar nu reuşeam decât să rememorez cu ochii închişi fiecare atingere, fiecare sărut. Am privit-o apoi o oră intreagă şi m-am întrebat dacă undeva în lume aş putea admira ceva mai frumos decât iubita mea dormind in braţele mele, cu chipul zâmbitor, relaxat de fericirea pe care nu puteam sa o inteleg. Mă simţeam nevoit s-o veghez şi să-i fiu alături aşa cum eram acum. Zâmbeam din când în când aducându-mi aminte de tot ce trăisem alături de ea, toate micile noastre războaie ce se terminau cu îmbrăţişări calde şi păreri de rău. Aproape fără să îmi dau seama în ce moment, ploaia începu şi centrul meu de interes s-a mutat afară. Picături de apa se loveau de geamul pe care priveam dezvăluind o viziune apocaliptică. Fulgerele care brăzdau cerul îi luminau faţa şi în acea secundă cât dura fenomenul părea o icoană ştersă de vreme, un chip fantomatic. Se odihnea atât de frumos că nici de s-ar fi apropiat atunci sfârşitul lumii nu aş fi îndrăznit s-o deranjez. Mă ţinea de mâna transpirată şi eu nu îndrăzneam să părăsesc strânsoarea. Manuta ei parea atat de frageda incat inocenta pe care o regaseam in conturul degetelor scurte si subtiri ma umplea de fercire. O palmuta, rotunda, cu unghiute scurte si roz imi cuprindea mana barbateasca iar eu mă supuneam dorinţelor ei cele mai banale. Dacă surâdea în somn şi eu o imitam şi privind-o aşa preluam orice mişcare a feţei ei iar acea impresie pe care o aveam tot timpul, că eu am mai făcut asta odată în viaţă, pusese stăpânire peste acele momente. Nu mă mai puteam stăpâni să n-o sărut şi s-o strâng în braţe cum nu credeam c-am mai făcut-o vreodată. Zâmbea în somn şi odată cu ea simţeam visele ei răscolindu-mi mintea. Pasiunea îmi spărgea venele şi o lacrimă urmată de altele a curs pe obrazul meu. Aveam aceeaşi trăire ca atunci când şti că nu mai ai nici o scăpare, că viaţa nu-ţi va mai dărui niciodată asemenea momente. Am surprins-o când mă privea cum agitat oftam ştergând-mi lacrimile. A zâmbit şi am înţeles că nu dormise şi că mă urmărise şi că simţise toate frământările care urlau din străfundurile sufletului meu ca nişte balauri. Era vizibilă neliniştea care ma poseda şi până şi respiraţia mea sacadată şi presărată cu suspine trăda o durere ciudată care nu avea un motiv decât în subconştientul meu. O vedeam dincolo de prapastia ale carei margini capatau contur intre noi şi nu puteam ajunge la ea deşi ne despărţea doar o atingere Mi-a strâns mâna puternic şi m-a privit în ochi şi pentru o clipă am crezut că vrea să mă sărute şi să înceapă să plângă alături de mine.
Intotdeauna am fost conştient că acele minute au fost pentru relatia noastră punctul culminant. Acel moment din viaţa unui om de a cărui abordare depind şi trecutul şi viitorul Am regretat o viaţă că nu am făcut ce trebuia cu mine atunci când am avut ocazia. Trebuia să urlu cât pot eu de tare şi lumea întreagă să ştie că m-am săturat să nu fiu ceea ce sunt. Ea îmi arătase că Eduard Niculescu are puterea să fie Edi numai în faţa Ioanei. Am petrecut noaptea împreună şi abia a doua zi dimineaţă am realizat amândoi cât de puternic era sentimentul acela ciudat care ne stâpânise minţile şi sufletele până atunci.
Toată ziua a fost veselă şi fără să stea pe gânduri încă de dimineaţă s-a apucat să deretice prin casă. Mi-a servit micul dejun pe care l-am luat împreună, ea pe jumătate îmbrăcată în cămaşa mea iar eu privind-o fără să spun o vorbă cu un zâmbet pofticios. Abia apoi, după ce a terminat de strâns masa m-a întrebat încercând să imite zâmbetul meu copilăros.
- Ce e?
Am mai privit-o zece secunde în ochi aşteptând ca expresia aceea de aşteptare de pe chipul ei să dispară şi i-am spus încercând să fiu foarte serios deşi schiţa zâmbetului ce avea să urmeze stăruia pe obrajii mei:
-Ai idee ce frumoasă eşti! Apoi am luat o poziţie cuceritoare şi am aşteptat să văd ce are de gând să facă.
M-a luat în braţe şi m-a sărutat ridicându-se pe vârfuri râzând încântată iar eu am profitat de ocazie pentru a o sălta în braţe şi a o duce din nou în dormitorul nostru mic şi călduros.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu