miercuri, 23 iunie 2010

Una dintre scenele de dragoste din roman

-“Nenlăcrimaţi în veci să-ţi fie ochii


In vara scăpărând fermecător?

În unduiri de cântece şi rochii

Să nu te-atingă umbra mea de dor!



O, de-ai simţi!Nu mai suport durerea,

Viaţa toată-mi eşti de-atâta timp;

Tu zilelor ce vin eşti mângâierea

Şi porţi al tinereţii mele nimb!



Să nu-l fi rechemat cu dor vreodată

Pe cel care-ţi cânta-n amurguri, blând,

Când eu şedeam pe umăru-ţi plecată

Şi te-ascultam smerită suspinând?



O, chinul celor duse nu te doară!

Dar vei simţi,o ştiu,din clipa-ntâi,

În orice rază a inimii,solară,

Chiar Domnul mi te-a dat ca să-mi rămâi.”





Theodor Storm





Am privit-o apoi cum zâmbea încântată şi mi-am dat seama că reuşise în sfârşit să iasă dintre graniţele monotonului. Dansul a început pe neaşteptate când un ţigan bătrân a început să scârţâie din vioară. Imediat ceilalţi au început să-i ţină isonul. Cântau la chitară, la viori prost acordate, acordeoane vechi, oale, linguri şi armonici generand o atmosferă de petrecere cum nu mai văzusem. O vedeam zburând parcă prin faţă mea şi simţeam apropierea ei printr-o atingere a şalului roşu pe care îl lăsă să cadă de pe umeri şi-l aruncă peste faţa mea râzând zgomotos. Eu nu zâmbeam. Stătam nemişcat şi în mine se purta un război al fericirii. De dupa coviltirele cenusii ne priveau ochi uluiti. Unii ramaneau contemplativi, altii se alaturau liotei. Fetitele stateau deoparte, cuminti. Una dintre ele avea un tricou albastru prea mic, si putin jerpelit pe care era desenata o pisica. Am observat imediat ca cea care imi daduse biletelul in mana avea aceeasi privire tristuta si inocenta ca cea din imprimeul scorojit de pe piept.

Împietrit de naturaleţea Adelei uitasem de noaptea ce se aşezase peste acele locuri şi tot ce vedeam era o ţigăncuşă care dansa pentru mine, un dans al sufletelor sfărâmate, ce avea să mă urmărească toată viaţa. Doamne cât de mult o iubeam! Şi când o vedeam mişcându-se sub privirile înmărmurite ale acelor oameni. Părul ei căpătase un luciu sângeriu şi flacările se jucau pe faţa ei deschizând un zâmbet din orice expresie. Buzele ei roşii, cărnoase le muşca şi mă chema cu degetul mişcând ameţitor rochia ce lucea în farmecul nopţii de rubin. Părea o umbra ce dansa şi se învârtea fără noima ademenindu-mă şi aprinzând în mine dorinţa de a o avea cât mai curând departe de acei ochi ce o râvneau ca pe un fruct oprit. Era a mea şi nu concepusem până atunci că poate fi dorită şi de alţii. Bătea din picior agitând în aer fusta şi-mi arunca ici colo câte o privire chemându-mă să vin lângă ea. Dar eu eram prea împietrit de naturaleţea aceea încât orice urmă de mimică era inutilă şi orice gest o profanare a momentului acela unic. Regăseam în ea furia, doinţa arzătoare de a fi cuprinsă în braţe de către cel care reprezenta garantul fericirii ei, durerea ei cea mai mare...


Se pierdea în mişcări incoerente şi trecea prin faţa mea atingându-mă cu rochia ei ca prin vis, fără să simt ceva anume. Senzualitatea trupului acela cuprins într-o manifestare a pasiunii mă ducea cu gândul la nopţile acelea petrecute privind stelele singuri, pe dealul din apropierea casei. Păreau atât de departe, într-o altă lume unde noi nu fusesem decât nişte biete personaje într-o piesă cu subiect original. Şi iar îmi fulgerau prin minte cuvintele ce-mi ardeau sufletul de atâta timp “Hevel havolim hako hevel.” Nu vroiam să le iau în serios dar mă biciuiau şi-mi lăsau răni profunde în inimă. De atâta timp credeam în această iubire şi nu ştiam ce va urma iar gândul că....oh Dumnezeule!

Dansul ei prin flăcări continua şi eu eram doar un martor mut al jocului ielelor. Alte fete se retrăseseră şi o lăsaseră doar pe ea să se desprindă parcă de tot ce era pământesc şi să se ducă departe de mine, departe de zborul îngerului decăzut. Se invartea privind spre cer, razand si intinzand mainile. Ajunse in dreptul meu. Intre noi ardea focul si ii lumina straniu chipul. Radea si ma chema sa vin langa ea. As fi trecut prin foc…

Mi-a cuprins mana si m-a furat departe de ochii tiganilor care ne zambeau familiar.

Am fugit impreuna pe sosea tinand-o de mana. Am alergat departe pana cand am cazut epuizati in iarba.

Vedeam in vale satra continuandu-si petrecerea. Se auzeau pana la noi chiotele si zanganitul muzicii. Stateam culcati in iarba inalta amandoi respirand greu. Se napusti asupra mea acoperindu-mi buzele cu un sarut apasat si plin de freamatul sensual al fecioarelor. Isi potrivi palmele in palmele mele si isi lasa trupul greoi sa cada peste pieptul meu. Incepu sa rada copilareste si imi permise sa schimbam locurile dintr-o miscare. I-am ferit parul sa o pot saruta mai bine si sa-I inchid rasul presandu-mi buzele de gura ei inca deschisa.

- As vrea sa fugim amandoi. As fugi asa cu tine. Doar cu ce am pe mine…

Incepusem sa ii desfac nasturii camasii. Ma privi dar nu imi spuse nimc. I-am cuprins sanul cu mana tremurand de emotie si mi-a permis sa-i cuprind sfarcurile emotionate intre buzele mele calde si moi ascultand atent respiratia ei profunda. Isi infipse mainile in parul meu strangand fara putere. Coboram usor cu fiecare sarutare cate doi centimetri de piele. Mainile mele se infigeau si-i mangaiau apasat picioarele reci care pe masura ce avansau pe sub rochia larga si matasoasa, descopereau surprinse caldura femeii ce astepta sa se elibereze de prejudecati. Se arcuia si ma mangaia din ce in ce mai apasat aruncand hainele de pe mine. I-am sarutat apoi pulpele si coapsele si abdomenul incordat…si buzele mele au poposit acompaniate de rasuflari adanci asupra mainii cu care Venus isi proteja senzualitatea. I-am indepartat lenjeria intima usor, centimetru cu centimetru savurand fiecare pas pe care il faceam spre a o avea acolom sub suava luna, aceea calda si vrajita. Continua sa se apere tinand mana intre picioare desi stia ca nu vrea sa ma indepartez. Ma lasa sa ma apropii de ea si gemea usor. Incepuse sa ma mangaie si ea si fara sa realizam s-a trezit primindu-ma, desfatandu-se intr-o durere care dura doar cateva secunde in care ramaseseram amandoi muti si nepriceputi, pana cand trupul incepu sa i se unduiasca involuntar, tresarind cu fiecare particica din mine care inainta in trupul ei cald. O sarutasem in acele momente pe gat si aerul dintre noi mirosea a iarba strivita. Ii sopteam la ureche ca totul e bine, ca o iubesc cum nu isi putea imagina. Ramasesem surprins dupa cateva secunde. Evada din stransoarea buzelor mele din cand in cand pentru a ofta si a respira grav. Ii strangeam sfarcurile tari intre buricele degetelor si savuram fiecare gemat de placere pe care buzele ei il eliberau. Isi infipsese mana dreapta intr-un smoc de verdeata de care tragea spre ea odata cu trupurile noastre care se apropiau si se departau. Mana de pe sanul ei pleca spre mana ei fara ca eu s-o controlez. I-am presat in podul palmei firele de iarba smulse si am simtit amandoi racoarea lor minunata. Aproape ca incepuse sa tipe si se impingea in mine mai mult si mai mult pana m-am eliberat si am strans-o in brate apasat. Ea ma cuprinse atat cu mainile cat si cu picioare framantandu-mi ceafa si zambind. Nu mai vroiam sa simt nimic in afara de pielea ei calda si picaturile de ploaie, din ce in ce mai reci si mai mari care incepusera sa cada peste noi. Imi sopti ca ma iubeste. Nu mai aveam puterea sa mai zic nimic. O iubeam. Da o iubeam cu tot cu muntii aceia minunati in care imi regasisem sinele, cu tot cu ploaia care ne alerga spre casa pe jumatate dezbracati, razand si sarutandu-ne, cu parul ud, cu hainele curgand leoarca si fire de iarba inca lipite de pielea fina de pe umerii ei dezgoliti.



A urmat o nouă zi de călătorie cu un alt obiectiv de vizitat. Un prieten de-al tatalui meu ne invitase la Hunedoara. Nu fusesem acolo asa ca toti am fost de acord mai ales ca cel care facuse invitatia ne facea cinste cu toate cheltuielile de cazare si masa, mai ales ca el era proprietarul pensiunii. O zona minunata, insa drumul a fost foarte obositor. Am ajuns tocmai la caderea inserarii undeva pe malul lacului Cincis. Soseaua serpuia printre munti pana cand atunci cand credeai ca ai ajuns in varf in fata ochilor se deschidea o panorama impresionanta. Lacul se asternea in mijlocul muntilor impaduriti, lini ca niste movile uriase. Pe de o parte vedeai limbile de pamant care aruncau aproape in mijlocul apei poieni cu iarba verde si flori, in timp ce pe celalalt mal codrul cobora pana cand radacinile brazilor se simteau fiorii apei reci de munte.

Era atât de frumos ceea ce vedeam încât după plecarea familiilor spre popasul unde aveam să înnoptăm am rămas câteva ore bune să privim liniştitul lac în splendoarea unui amurg pe culmile Carpaţilor. Luna îşi spăla faţa în oglinda lacului şi ca o umbră am început să simt mâna Adelei străbătându-mi pieptul încordat pe sub puloverul subţire. Era rece dar mai rece decât mângâierea ei era suflarea mea care se revărsa peste umerii ei. Mi-am trecut buzele peste gâtul ei fără să mă grăbesc, în scurte sărutări pe pielea ce se asprea sub trecerea fiorilor de plăcere prin oase. Mă iubea această fată cum nimeni n-a făcut-o vreodată. Nu petrecusem cu ea decât mai puţin de-o săptămână, dar mi se părea că acel trup ce mi se dăruise numai mie, îl ştiam de când mă ştiu. Niciodată viaţa mea nu întâlnisem o fiinţă care să-mi dezvăluie atât de mult din intimitatea ei. Când eram goi sub puterea atingerilor noastre, eram liberi. Priveam acea apropiere dintre noi ca pe o evadare din bratele lumii în care trăiam, o lume care ne influenţa nu numai pe noi ca oameni în societate ci şi în intimitate. Când îi simţeam sânii presând-mi barierele inimii şi vedeam picioarele ei lungi şi perfecte ce se strângeau mai aproape închizând-mi drumul către triunghiul pudorii şi spunând cu o voce seacă “ Nu acum! ” mă simţeam mai bărbat şi mai puternic.

Câteodată mă înverşunam să n-o am iar ea îmi cerea s-o pătrund în acel moment şi să termin cât mai repede chinurile plăcerii. O priveam cum tragea de mine s-o iert şi să nu mă mai încăpăţânez, să devin una cu trupul ei incandescent. Însă eu ştiam că dacă mă voi putea abţine atunci, voi evita să mă las cuprins de melancolie în nopţile în care va fi departe de mine, şi o lăsam să se zbată deznădăjdiută implorându-mi să termin ce începusem. Mă uitam în ochii ei şi îi simţeam privirea sorbindu-mă şi dorind fiecare părticică din carnea mea şi abia când era gata să explodeze mă înduplecam şi mă învoiam s-o posed încă o dată.

Era cand rusinoasa cand indrazneata din cale afara, ca o fetiţă care, deşi curioasă să afle ce se întâmplă dacă se apropie mai mult decât i s-a spus de un băiat, se sperie şi fuge. Numai că ea nu fugea, căci îi plăcea să ştie că o doresc şi mai ales că nu doresc numai formele ei perfecte ci şi sufletul ei de femeie a placerilor mele. Am decis într-un final să plecam caci noaptea se lasase peste noi şi am plecat ţinând-o în braţe şi simţind bătăile inimii ei o strângeam din când în când apropiind-o şi mai mult de inima mea. Aceste fotografii facute de mintea mea, ea ghemuindu-se la pieptul meu, storcând din acea inimă care mustea de iubire şi ultima picătură de speranţă ca ma va avea toata viata, mă copleşesc şi acum după mai bine de zece ani de când Adela a început să fie unitatea etalon a măsurării intensităţii vieţii mele.

3 comentarii:

  1. Deci imi place! Deci e clar ca va trebui sa te cunosc si face to face ca altfel nu fac nimic. Raspunsul tau e in suspensie. Mult succes in viitor! aaa... si sa postezi cat mai multe fragmente din roman. Imi mai strecor si eu cateva momente de relaxare in starea mea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Si stiu sigur ca singuratatea ne tinea imperiul cand ai aruncat aceste cuvinte pe desktop-ul laptopului tau. Fumam nestingheriti din tutunul acela, simteam pipa intre dinti asemenea unui dandy ce contempla la urmatoarele gesturi...imi aduc aminte si acum modul cum te ancorai pentru cateva clipite in realitatea camerei invadata de "tzantzarii cu mustatile ravasite de praf" si ma intrebai:
    -George, oare spatiul asta imi poate provoca atatea cuvinte spalate in nestiute semnificatii?
    -Spatiul asta Bogdan, e in fapt lacasul suprem al inspiratiei. In loc sa simtim scarba, degradarea, noi cream frumosul.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si tu bunul meu prieten, ai creat frumosul. Stii unde-zi zace nerabdarea? In palma dreapta, asteptand suferind sa-ti implinesti un vis pentru ca eu sa-ti pot strange mana si sa te felicit.Cartea, Bogdan!! Publica cartea catare!

    RăspundețiȘtergere

Parerea ta conteaza