"Eduard avea tot ce-si dorise. Dimineata isi bea cafeaua pe balconul vilei sale de-a dreptul obscene. Mergea la birou intr- un Rolls si seara se delecta in compania celor mai frumoase femei cu posete mai scumpe decat propriul lor cont din banca. Ceea ce ramanea insa dimineata, pe cearsafurile sale, era doar parfumul pe care timpul masurat de Constantin Vacheron-ul de aur de la mana il stergea cat ai clipi. Era un gentleman singur. Un om cu suflet cald dar impachetat intr-un ambalaj rece. Isi amintea insa des de juramantul facut Elenei. In fiecare zi, oriunde ar fi fost, orice ar fi facut acele ultime cuvinte ii zgariau pieptul pe dinauntru. De parca ar fi fost inchise in el si ar fi fost in stare sa il devoreze pentru a se elibera. Asa cum erau torturati proscrisii in Evul mediu cu galeata de sobolani incinsa. Numai ca sobolanii erau acum in el.
-"Daca ceva din sufletul tau inca ma iubeste asa cum mi-ai jurat intoarce-te acum! Maine nu va mai exista. Eu nu ma mai intorc niciodata daca plec azi. Si iau cu mine tot. Iti las amintirile urate daca pe ele le alegi. Iau eu cu mine noaptea in care ti-am sarutat mainile plangand si intrebandu-ma unde vom ajunge? Aveai degetele mici si unghiile fragile, ca ale unei scolarite. Si asa firava mi s-a parut mana ta, odihnindu-se in palma mea, incat i-am promis ei ca nu am s-o mai las s-o vada asa curata, dezgolita si fara secrete rusinoase nimeni! Niciodata! Daca ma lasi sa plec, ma uit spre ea si o vad cum duce tigara la gura. Acum stiu.... M-am tinut de cuvant. Ce am iubit eu, nu va mai iubi nimeni, niciodata.... pentru ca nu mai exista! Dar inca sunt curios... Inca mai vreau.
- Nu mai pot.... Imi pare rau. M-ai ranit prea mult...
- Daca ceea ce sunt acum, in punctul asta al vietii mele, cand am nevoie de tine, spui ca te-a ranit mai mult decat te-am iubit, atunci iti jur ca nu am sa te uit niciodata. Am sa te iubesc mereu orice ar fi! Oriunde as fi si cu oricine as fi! Dar ai sa ma vezi de departe mai bun decat ti-ai imaginat vreodata perfectiunea! Am sa fiu mai mult decat ai visat tu vreodata! Si ai sa mori dorindu-ti ca azi sa fi spus ca ma vrei ca sa raman! Adio!"
Si era... Avea tot ce isi putea dori un barbat. Dar oare avea ceva din ce isi dorise el cu adevarat? Pe jumatate da! Puterea. Era mai dulce decat aroma cafelei gustata de pe buzele celei pe care o iubise. Si si-o dorise aproape in mod egal mereu. Cand usa se deschidea si intra Eduard toti incremeneau ca niste antilope cand ragetul leului zguduie savana. Era cel fara slabiciuni. Cel care conducea lumea lui si propriul destin. O singura satisfactie reala insa. Simtita ca o razbunare dulce si indelung asteptata, muncita cu ura, ani intregi pana la epuizare, cu un singur scop pe cat de maret, pe atat de meschin. In fiecare zi oamenii mici, ca cel pe care Elena il alesese in locul lui si in fata caruia se umilise pentru ultima oara in viata, il admirau. Si nevestele lor la fel. "
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu